
Tribunalul Arad a respins propunerea de arestare preventivă înaintată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în ceea ce-l privește pe bihoreanul în vârstă de 47 de ani, care a bătut în noaptea de 15 spre 16 octombrie, pe raza localității Zimandu Nou, un bărbat – tot din județul Bihor – de 35 de ani, dispunând în schimb luarea măsurii arestului la domiciliu.
O manevră de depăşire efectuată necorespunzător pe drumul ce leagă Chişineu Criş de Arad s-a soldat cu un accident rutier în urma căruia un tânăr de 24 de ani a suferit leziuni care au necesitat 150 de zile de îngrijiri medicale.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.
Local
Vineri seara fostul director al Casei de Asigurări de Sănătate Arad, Gheorghe Domșa, a ajuns în stare critică la Urgențe după ce a suferit o ruptură de aortă.
4
Local
După ce a fost manager la Spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Ștei, Ciprian Luca va fi acum administratorul public al Devei.
Local
Pentru copiii din sistemul de protecție specială, DGASPC recrutează în vederea pregătirii asistenți maternali.
România
Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind prelungirea plafonării prețurilor la energie
Ministerul Energiei a publicat, vineri seara, proiectul de Ordonanță de Urgență privind prelungirea plafonării prețurilor la energie electrică până la 30 iunie 2025 și a celor la gaze naturale până la 31 martie 2026.