ARAD - Preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad, Florin Galiş, ţine să precizeze că, din punctul său de vedere, nu există niciun impediment în privinţa muncii în echipă cu noul preşedinte, Ioan Cristina.
ARAD. Blocul Libelula, reabilitat termic pe jumătate, primeşte bani în 2014. Sorin Lammert, preşedintele Asociaţiei de Proprietari, a subliniat pe site-ul primăriei că reabilitarea a început în urmă cu trei ani şi după anveloparea lui pe partea dinspre bulevard şi laterale, constructorul... şi-a luat schela şi a plecat.
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1