aradon.ro Web analytics





ARAD - „Viata sexuală a preşedinţilor americani” de Nigel Cawthorne - Sexul şi puterea, se spune, sunt strâns legate între ele. Viaţa sexuală a preşedinţilor americani este dezvăluită pentru prima dată în paginile acestei cărţi.

ARAD - O numeroasă şi aleasă asistenţă a participat, joi seara, în primitorul spaţiu de cultură al Librăriei „Corina”, la un adevărat regal de promovare a istoriei ordinului templierilor : lansarea concomitentă a două cărţi, în prezenţa autorilor :Cristian Tudor Popescu- „Templierii, istorie şi mistere”, Gheorghe Schwartz - „Culoarul templier”, al şaptelea volum din ciclul „Cei o sută”. Lansare carte 20.11.2009
ARAD - „Charlie Bone şi călătorul în timp”de Jenny Nimmo Charlie spera că noul semestru de la Academia Bloor nu-i va mai aduce surprize neplăcute.
„Porcul” de Andrew Cowan - Când bunica îi moare, iar bunicul este trimis la un cămin de bătrâni, Danny, un adolescent de cincisprezece ani, se hotărăşte să aibă grijă de porcul şi de casa acestora rămasă în paragină.

România

VIDEO. Un român cu probleme psihice a profanat altarul principal al Bazilicii Sf. Petru din Vatican
Un român a profanat altarul principal al Bazilicii Sf. Petru din Vatican și a distrus mai multe obiecte, fiind reținut rapid de agenții de securitate.

Local

Percheziții la Peregu Mare, Secusigiu și Pecica
Pe 8 februarie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că pe 6 februarie au avut loc șapte percheziții la Peregu Mare, Secusigiu și Pecica.

Local

Arestat pentru că a fost prins de două ori în aceeași zi conducând fără permis
Un bărbat a fost prins de două ori în aceeași zi conducând fără permis, în Gura Văii, comuna Pleșcuța, respectiv Cil, comuna Almaș. Acesta va sta 30 de zile în spatele gratiilor.

România

Service-urile clandestine afectează siguranţa rutieră şi economia locală (patronat)
Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) trage un semnal de alarmă asupra fenomenului îngrijorător al service-urilor auto care operează nefiscalizat în Iaşi, cât şi în alte judeţe din ţară, menţionând că această practică afectează grav economia, siguranţa rutieră şi pune în pericol atât consumatorii, cât şi operatorii corecţi din domeniu. 2

Mapamond

SUA anunţă o vânzare de arme către Israel în valoare de peste 7 miliarde de dolari
Statele Unite au anunţat vineri ca au aprobat vânzarea de bombe, muniţii şi rachete în valoare totală de 7,4 miliarde de dolari către Israel, care a folosit arme americane în războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.

România

România, alături de alte 11 state, solicită G7 măsuri pentru a reduce veniturile Rusiei din transportul de energie
Miniștrii de Externe din Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, România și Suedia solicită, într-o scrisoare comună, statelor G7 să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile obținute de Federația Rusă din vânzarea transportatorilor săi de energie. 3

Mapamond

Trudeau susţine că Trump chiar vrea să anexeze Canada, pentru a obţine resursele sale strategice
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE. 2

România

Ministrul Culturii anunță noi reglementări pentru realizarea de expoziții românești în străinătate
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero. 1

România

Cristian Popescu Piedone - numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
4

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.