SÂNTANA. Absolvenţii Liceului Teoretic din Sântana, promoţia 1969, conform tradiţiei stabilite, s-au întâlnit din nou, în ultima sâmbătă a lunii iulie. Au fost peste 20 de absolvenţi.
Află care sunt liceele cu cea mai mica promovabilitate dar şi cele unde mediile au fost printre cele mai mari din judeţ
Peste 3500 de absolvenţii de gimnaziu din judeţul Arad au susţinut, azi, proba la Limba şi Literatura Română.
Admiterea la liceu a devenit o simplă formalitate pentru absolvenţii de clasa a VIII-a care au intrat cu medii de repetenţi.
Alături de doamna director Marina Podea, care ne-a vegheat formarea intelectuală şi morală, promoţia 1963 a Şcolii Medii Nr.2 Arad, actualul Colegiu Naţional „Elena Ghiba Birta”, a trăit clipe înalte, semicentenarul absolvirii liceului.
România
Marcel Ciolacu: "Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie"
România
Peste 50 de tineri au protestat, joi seara, în centrul municipiului Târgu Mureş, împotriva extremismului şi pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti, reprezentanţi ai acestora susţinând şi că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de renumărare a voturilor li se pare o încălcare a democraţiei.
1
Ştiri sportive
Naţionala de fotbal a României va face parte din urna a doua valorică la tragerea la sorţi a grupelor preliminare din zona Europa pentru Cupa Mondială din 2026, ceremonie care va avea loc pe 13 decembrie la Zurich, potrivit FIFA.
România
Curtea Constituțională a decis renumărarea celor aproape 9,5 milioane de voturi pe care românii le-au exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminica trecută, tur care riscă acum să fie anulat și reluat, conform legii. Biroul Electoral Central a respins propunerea de filmare a procesului de renumărare și a interzis observatorilor independenți să asiste la procesul de renumărare.
2
ARADON Sport local
Vicecampioana României s-a impus cu 154-127 la general în dubla din turul doi al Cupei României, după 79-67 în jocul doi cu Rapid.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, potrivit documentelor prezentate de reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale, a informat, joi, Administraţia Prezidenţială.
4