ARAD. Liceul Pedagogic Dimitrie Țichindeal va găzdui faza interjudețeană a concursului pe teme de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad (ISU). În competiție vor intra echipajele care au ocupat primul loc la faza județeană.
ARAD - Ieri s-a desfăşurat faza municipală a concursului de acordare a primului ajutor.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.