
Unii dintre minerii care protestează în subteranul Minei Lupeni din Valea Jiului au anunţat, duminică seara, că sunt dispuşi să intre în greva foamei, în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate prin negocierile dintre liderii sindicali şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH), programate să se desfăşoare luni la Ministerul Energiei şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.