Roman Nataşa Valentina, profesoară de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială „Alexandru Mocioni” din Birchiş, îşi lansează joi, 10 septembrie, ora 16.00, primul său volum de poezii.
ARAD. Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România face apel la miile de preoţi care în 17 septembrie vor binecuvânta deschiderea noului an şcolar în România să înalţe cu acea ocazie şi o rugăciune pentru împlinirea dorinţei celor câtorva sute de copii români din zona Timoc-Morava din Serbia de a învăţa câteva ore de limbă română în şcolile lor.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.