20 de puncte a acumulat ICIM Univ Goldiş în cadrul seriei de nord-vest a Diviziei A de baschet feminin, fiind singura echipă neînvinsă.
De neînţeles graba cu care Federaţia acţionează în acest final de sezon baschetbalistic. La doar 72 ore de la „decisivul” din semifinala cu LMKSf. Gheorghe, arădencele intră în „focul” finalei.
Un optimist incurabil, Stancey Nolan, antrenorul ICIM Univ Goldiş este convins că echipa Aradului poate juca finala.
Nimeni şi nimic nu putea opri, aseară, ICIM Univ Goldiş din drumul spre victorie.
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.
UT Arad
ARAD. Juniorii Academiei UTA au „gustat”, din nou, din emoțiile meciurilor oficiale. A fost o nouă rundă din Cupa României, iar tinerii jucători ai „Bătrânei Doamne” a câștigat pe linie.
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.
ARADON Sport local
Ediţia 9 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală a fost câştigată de o echipă din Liga 5.
Local
Aceștia au mai fost solicitați să intervină cu echipajele SMURD și la 82 de cazuri în care a fost nevoie de asistență medicală.