Local
Polițiștii examinatori din Arad, judecați pentru luare de mită, încearcă să tergiverseze procesul.
Local
Evenimentul rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21. Potrivit primelor informații, oferite de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad, în accident au fost implicate două autoturisme.
România
Liderul PNL, Ilie Bolojan, nu crede că președintele Klaus Iohannis se va întoarce în partid, după încheierea mandatului, el menționând că „epoca Iohannis s-a încheiat în PNL”.
2
România
Polițiștii români l-au depistat, miercuri, pe fugarul Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, iar în prezent sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, potrivit oficialilor din Poliția Română.
Mapamond
Legendara formaţie de heavy metal Black Sabbath, în formula sa originală, va cânta pentru prima dată în ultimii 20 de ani la un concert unic, organizat în această vară la Birmingham, în Anglia, au anunţat miercuri organizatorii, transmite Reuters.
1