
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune asupra unei instalaţii militare ucrainene şi a avertizat Occidentul că Moscova ar putea lovi instalaţiile militare ale oricărei ţări ale cărei arme sunt folosite împotriva Rusiei, transmite Reuters.
România
Tribunalul București a dispus joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Tudor Duma, zis „Maru”, după ce prietenul său de 20 de ani, Rareș Ion, cunoscut sub porecla de „Castron”, a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă.
România
USR va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la decizia Curții de Apel București prin care „unui partid i se interzice să ia propriile decizii electorale”.
Local
Artiștii Filarmonicii Arad vor concerta pe scena renumitei Săli de Aur a Filarmonicii din Viena (Musikverein), una dintre cele mai celebre săli de concerte din lume, de unde se transmite anual celebrul concert de Anul Nou.
România
Curtea de Apel Bucureşti a respins joi contestaţia depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formaţiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale.
Local
Accidentul a avut loc joi, în jurul orei 15:30, pe drumul spre fostul punct de trecere a frontierei Turnu. Șoferul unui autoturism a murit.
1
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad transmite o serie de recomandări arădenilor, pentru a preveni evenimentele neplăcute din perioada Paștelui.