Spuneam, în comentariul precedent, că vom vorbi despre „stăpânii care ne dezbină”, lucru pe care l-au făcut timp de zece ani prin utilizarea lui Traian Băsescu. Mai spuneam că, prin intermediul unei părţi a Justiţiei, pe care încă o ţine strâns în pumn, Traian Băsescu urmează punct cu punct strategia de ţinere sub presiune a preşedintelui ales, Klaus Iohannis.
Se pare că primarul comunei Vladimirescu ar fi părăsit tabăra social-democrată, în favoarea democrat-liberalilor. Deocamdată, nimeni nu confirmă oficial mutarea.
CURTICI. Lovitură grea pentru Gigi Cameniţă, unul dintre cei mai experimentaţi tehnicieni din fotbalul judeţean.
In marele derby al seriei a V-a din liga a III-a, echipa antrenata de Dan Stupar a reusit sa castige, cu 1-0, pe terenul Metalurgistului si devine principala candidata la promovare.
Prietenia cu Monica Broşovszky a contat mai mult decât valoarea contractului în decizia de a semna cu Univ Goldiş ICIM.
ARADON Sport local
A 13-a ediţie a Memorialului Nicolae Ardelean a fost câştigată de Podgoria Pâncota.
Local
Ca urmare a unei scrisori trimise de un arădean, am decis să încercăm să aflăm ce măsuri a luat Poliția Locală în privința oamenilor străzii și în ceea ce privește numărul tot mai mare de cerșetori de pe străzile Aradului.
1
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, în urmă cu câteva minute, brigada care va conduce meciul de luni, ora 17.00, de la Ovidiu, dintre Farul și UTA.
UT Arad
ARAD. Deși este la UTA din 25 septembrie, Damien Dussaut nu a reușit să joace pentru echipă decât în meciuri amicale. A fost acea problemă legată de contractul său, care s-a reziliat cu Farul, dar nu a intrat și la Comisiile de specialitate de la FRF în timp util, adică atunci când era perioadă de transferuri.
Local
A fost deslușit în Spania, în cadrul unui proiect Erasmus+, de către elevi și profesori ai Liceului Național de Informatică.
Mapamond
Rețeaua de socializare TikTok a încetat sâmbătă seara târziu să mai funcționeze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat vineri o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă, transmit agențiile internaționale de presă.
5
Local
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în urma controalelor efectuate în zona de competență patru cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
1