Fără ca UTA să știe nimic, cei de la Farul Constanța au trimis hârtie la Liga Profesionistă de Fotbal, prin care a solicitat ca partida din etapa a V-a, cu UTA, de la Ovidiu, să fie amânată. Același lucru l-au făcut și celelalte echipe calificate mai departe în Conference League, iar diriguitorii fotbalului românesc au acceptat solicitările.
Liga Profesionistă de Fotbal și reprezentanții celor care dețin drepturile TV au stabilit programul rundei cu numărul 4 din Superliga. UTA va juca atunci pe teren propriu, contra nou-promovatei „Poli” Iași. Partida se va disputa chiar în deschiderea rundei, pe Arena „Francisc Neuman”, vineri, 4 august, de la ora 18.30.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1
Evenimente
Ziua Națională a României va fi marcată, la Arad, printr-o serie de ceremonii ce se vor desfășura la Cimitirul „Eternitatea”, în Parcul „Mihai Eminescu” și în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii dau peste FC Botoșani cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Când ajung moldovenii acasă?