La TIFF 2011, Zilele Filmului Românesc se anunţă mai pline ca niciodată. Ediţia aniversară din acest an a festivalului, care marchează, de altfel, şi împlinirea a zece ani de la naşterea Noului Val de Film Românesc aduce în atenţia publicului, în cadrul secţiunii speciale 100%, o retrospectivă integrală dedicată celui mai respectat regizor român – Lucian Pintilie.
