Judecătorii au decis că poliţistul din Lugoj care a luat mită pe ştrandul din Arad poate fi cercetat şi în afara gratiilor.
ARAD. Cenaclul ADN literar Arad se întâlnește vineri, 14 noiembrie, ora 16.00 - la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, - cu scriitorii din Lugoj: Ela Iakab, Simion Dănilă, Dan Florița Seracin, Ion Oprișor, Nicolae Silade, Mircea Anghel, Cristian Ghinea, Remus Valeriu Giorgioni, Ionel Panait și Georgiana Mincu.
ARAD. Peste 500 de iubitori ai sportului rege au aplaudat succesul celor de la UTA, sâmbătă după-amiază, pe arena Motorul din Aradul Nou, în dauna incomodei echipe, Vulurii Lugoj.
Lugoj. Luptători de greco-romane (copii I și II) de la LPS Arad și CS Glogovăț 2010 au participat, zilele trecute, la Lugoj, la Memorialul „Aurel Ciosa”, diția a IX-a. Și nu s-au descurcat deloc rău, mai ales că au avurt adversari de la zece cluburi din țară.
După bucuria de la Lugoj, Meszar et comp. trec la alt nivel. Managerul spune, însă, că nu se va abate de la pașii proiectului.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.
UT Arad
ARAD. Juniorii Academiei UTA au „gustat”, din nou, din emoțiile meciurilor oficiale. A fost o nouă rundă din Cupa României, iar tinerii jucători ai „Bătrânei Doamne” a câștigat pe linie.
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.
ARADON Sport local
Ediţia 9 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală a fost câştigată de o echipă din Liga 5.
Local
Aceștia au mai fost solicitați să intervină cu echipajele SMURD și la 82 de cazuri în care a fost nevoie de asistență medicală.
UT Arad
Mijlocașul UTA-ei este, iarăși, într-un clasament al CIES, de astă dată al mijlocașilor centrali.
Local
Acesta a fost adus din Belgia, având emis de către Judecătoria Arad, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani şi 8 luni.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. La sfârşitul săptămânii trecute, în Capitală, a avut loc Campionatul Naţional de judo Under 18 (juniori 2). Într-o companie selectă, sportivul arădean David Mercea (dublă legitimare CS Municipal – CSŞ Gloria) a impresionat pe tatami.
1
Local
Noul parc comercial de retail are aproximativ 10 mii de metri pătrați și este dezvoltat de către compania poloneză Scallier.