România
Guvernul a aprobat, joi, un proiect de hotărâre privind Registrul General de Evidență a Salariaților – REGES-ONLINE, un pas important în digitalizarea procesului de gestionare a datelor privind raporturile de muncă din România.
Mapamond
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a sugerat vineri plasarea Ucrainei sub o „administraţie de tranziţie” sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), pentru a organiza alegeri prezidenţiale democratice în această ţară, apoi negocieri în vederea unui acord de pace cu noile autorităţi, informează AFP.
Local
În primele două luni ale aestui an, Direcția Venituri a încasat 72,3 milioane de lei din impozite. Luni e ultima zi pentru acordarea bonificației.
România
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește, vineri, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi figurând, printre altele, perspectivele conflictului din Ucraina și implicațiile pentru România.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat joi că reuniunea de la Paris a aliaților Kievului a servit la desemnarea președintelui francez, Emmanuel Macron, și a premierului britanic, Keir Starmer, ca reprezentanți ai Europei pentru posibile discuții de pace privind războiul cu Rusia, transmite EFE.
3
Mapamond
Patru dintre persoanele rănite în atacul cu cuțitul în centrul Amsterdamului joi după-amiază sunt cetățeni străini, a anunțat poliția olandeză.
România
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia pacienții pot face donații unităților sanitare în care au fost îngrijiți, cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
3
Mapamond
Producătorul italian de automobile sportive Ferrari intenționează să majoreze, cu până la 10%, prețurile pentru mașinile sale în Statele Unite, ca urmare a tarifelor impuse de Administrația Donald Trump începând de luna viitoare, informează EFE.