ARAD. Numărul prea mic de locuri amenajate pentru grătare determină autoritățile să recomande picnic în stil american.
Foto Club Arad a fost partener, la ultimile doua editii, al Parcului Natural Lunca Mureșului.
ARAD. Mai sunt în țară încă 14 monoxile dar cu siguranță cea de la Arad este printre cele mai mari. Are peste 11 metri și se află la Parcul Național Lunca Mureșului. Este o barcă scobită într-un trunchi de stejar, ce datează, după primele estimări ale specialiștilor, din perioada Evului Mediu și se presupune că era folosită pentru transportul sării.
ARAD. Concursul organizat de Parcul Natural Lunca Mureșului a adus în fața juriului 51 de copii care au venit fiecare cu animalul său de companie.
ARAD. Ai un câine, un papagal, o pisică, o broscuță sau orice animal pe care în consideri prietenul tău și foarte multă imaginație, atunci vei fi concurentul perfect pentru concursul „Animalul meu de companie” organizat la Parcul Natural Lunca Mureşului.
Local
În vârstă de 90 de ani, el a primit Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni.
România
România își reafirmă angajamentul „deplin” față de libertatea, suveranitatea și independența Ucrainei, a transmis, luni, președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj la trei ani de război în această țară.
Mapamond
Politicianul conservator Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar al Germaniei, a pus sub semnul întrebării duminică dacă NATO va rămâne în „forma sa actuală” până în iunie, în lumina comentariilor președintelui american Donald Trump, și a subliniat că Europa trebuie să-și dezvolte rapid o capabilitate de apărare independentă, relatează Reuters.
Local
PECICA. În perioada 18-22 februarie 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii orașului Pecica, au desfășurat două evenimente, împreună cu partenerii instituționali Penitenciarul Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Direcția de Sănătate Publică Arad.
Mapamond
Germania se pregătește să vireze spre dreapta după ce blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată și „aripa” sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială) și-a asigurat o victorie clară în alegerile legislative de duminică, la care Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreaptă, a înregistrat la rândul său cea mai bună performanță de până acum, relatează dpa.
Local
Autoritățile reiterează faptul că segmentul lipsă de pe autostrada Nădlac-Sibiu va fi finalizat până în vara viitoare.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele: