ARAD. Dacă nu aţi văzut de aproape un uliu acum ar putea fi momentul. La Lunca Mureşului, într-o volieră este adăpostit un uliu şoricar. Rănit de o alice la aripă, pasărea a fost salvată de echipa parcului. După ce a trecut pe la medic pentru îngrijiri, frumoasa înaripată a fost dusă la Lunca Mureşului pentru continuarea tratamentului. Va sta aici până ce se va reface după care va fi eliberat.
ARAD. 100 de tineri din cinci județe își vor da întâlnire la sediul Parcului Natural Lunca Mureșului Arad, în perioada 11 – 13 noiembrie, în campul regional intitulat „Insula” ediția I-a. Tinerii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani sunt membrii ai Organizației Naționale „Cercetașii României” din Deva, Hunedoara, Timișoara, Oradea și Arad.
ARAD. Timişorenii se înghesuie mai mult la Parcul Natural Lunca Mureşului decât arădenii. Aşa reiese din statistica pe care cei de la Parc au făcut-o după sfârşitul sezonului cald.
ARAD. În primăvara, după ce au fost adoptaţi de către Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului, cei doi pui de jder erau de mărimea unui pumn de copil.
ARAD. Arădenii iubitori de natură au un motiv de bucurie odată cu deschiderea traseului tematic din aria protejată a Parcului Natural Lunca Mureșului Arad. La mai puțin de 6 kilometri de intravilanul Municipiului Arad (40 minute pe jos și 15 cu bicicleta), pe traseul de bicilete Arad – Pecica, începe traseul care te transpune imediat în frumusețea și sălbăticia locului.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.
UT Arad
ARAD. Juniorii Academiei UTA au „gustat”, din nou, din emoțiile meciurilor oficiale. A fost o nouă rundă din Cupa României, iar tinerii jucători ai „Bătrânei Doamne” a câștigat pe linie.
1
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.