Vicepreședintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, este de părere că președintele CJA, Nicolae Ioțcu, este victima luptei pentru putere în interiorul noului PNL, care nu are de unde oferi atâtea candidaturi câți pretendenți sunt. În opinia lui Ion Stan, Ioțcu a preferat să păstreze mita, acel deja celebru 20%, pentru sine, în loc să dea cel puţin trei sferturi din sumă la partid.
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1