
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite miercuri că, potrivit autorităţilor austriece, măsura autoizolării nu se va aplica în cazul tranzitului fără oprire al cetăţenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre destinaţii din alte state şi în cazul transportului de mărfuri, excepţie făcând şi cei ce prezintă un certificat în limba engleză sau germană de testare negativă recentă la COVID-19.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Spania, Germania și Franța. MAE recomandă românilor care se află în scop turistic sau tranzitează cele trei țări ca, în contextul evoluțiilor epidemiei cu coronavirus la nivel european, să ia în considerare scurtarea șederii și revenirea de urgență în România.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.