ARAD. Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), o organizaţie care reprezintă judecătorii şi procurorii din ţara noastră, a luat atitudine faţă de modul în care procurorul arădean Florin Roman, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, este tratat de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
ARAD - Judecătoria Arad a decis continuarea protestelor, în timp ce Tribunalul aşteaptă decizia de luni a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1