Mapamond
Cel puțin 14 persoane și-au pierdut viața și 50 au fost rănite vineri într-un bombardament rus într-o zonă rezidențială a orașului ucrainean Kryvyi Rig (centru), potrivit autorităților locale, fiind una dintre cele mai grave lovituri din ultimele săptămâni în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
România
Răspândirea și impactul acțiunilor de dezinformare sau al știrilor false pot fi combătute doar când competitorii electorali dezvoltă dialoguri și discursuri informate, oneste, respectuoase și constructive, motiv pentru care se recomandă desfășurarea campaniilor electorale cu respectarea mai multor principii.
Mapamond
Rusia are nevoie de măsuri suplimentare pentru a atenua impactul asupra economiei sale generat de taxele vamale anunţate miercuri de preşedintele american, Donald Trump, a avertizat vineri Kremlinul, potrivit agenţiile Reuters şi EFE.
Mapamond
Statele Uniunii Europene nu pot negocia individual cu Statele Unite ale Americii cu privire la tarife, a declarat vineri ministrul de externe italian, Antonio Tajani, transmite ANSA. La rândul ei, șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a atenționat împotriva „alarmismului” legat de anunțul lui Trump.
2
România
O veste tristă vine de la reprezentanții Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR). Echipa acesteia nu va coordona organizarea celei de-a 21-a ediții a Nopții Muzeelor, care ar fi trebuit să aibă loc în data de 17 mai 2025.
Mapamond
Autoritatea germană pentru concurenţă a dat vineri undă verde unui proiect comun germano-francez de dezvoltare a unui nou tanc, informează dpa.
Mapamond
Ministerul Finanțelor din China a anunțat vineri că, începând cu 10 aprilie, va aplica tarife de 34% pentru toate bunurile din SUA, ca răspuns la măsurile tarifare impuse de președintele Donald Trump, potrivit Reuters și CNN, citate de News.ro.
2