ARAD. La sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad a avut loc ședința Comitetului Interinstituțional pentru supravegherea și controlul oficial al alimentelor și hranei pentru animale, întrunită în scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare la elevi și copii de grădiniță.
Consiliul Judeţean Arad a tras ultimele concluzii înaintea demarării campionatului internaţional de gătit din 30 iunie-1 iulie.
Atenţie la mâncare gata preparată pe care o comercializează marile magazine. Un control al Comisariatului Judeţean de Protecţia Consumatorului Arad a depistat neregului atât în preparea produselor cât şi în modul acestora de comercializare.
Deţinuţii Penitenciarului Arad îşi schimbă religia de la o zi la alta pentru a beneficia de mâncare mai bună.
Ideea ca hrana viitorului se va prezenta sub forma de pastile, concentrata in tablete cu gust diferit, in functie de eticheta cu care sunt momiti clientii, a fost atat de populara in ultimele decenii, incat a devenit un cliseu.
România
România își reafirmă angajamentul „deplin” față de libertatea, suveranitatea și independența Ucrainei, a transmis, luni, președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj la trei ani de război în această țară.
Mapamond
Politicianul conservator Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar al Germaniei, a pus sub semnul întrebării duminică dacă NATO va rămâne în „forma sa actuală” până în iunie, în lumina comentariilor președintelui american Donald Trump, și a subliniat că Europa trebuie să-și dezvolte rapid o capabilitate de apărare independentă, relatează Reuters.
Local
PECICA. În perioada 18-22 februarie 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii orașului Pecica, au desfășurat două evenimente, împreună cu partenerii instituționali Penitenciarul Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Direcția de Sănătate Publică Arad.
Mapamond
Germania se pregătește să vireze spre dreapta după ce blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată și „aripa” sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială) și-a asigurat o victorie clară în alegerile legislative de duminică, la care Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreaptă, a înregistrat la rândul său cea mai bună performanță de până acum, relatează dpa.
Local
Autoritățile reiterează faptul că segmentul lipsă de pe autostrada Nădlac-Sibiu va fi finalizat până în vara viitoare.
UT Arad
Mircea Rednic, mesaj înainte de meciul cu Sepsi: „Ar fi cazul să câștigăm și noi acasă”.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
4