Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, le-a felicitat pe candidatele USL Steluţa Cătăniciu şi Elena Uioreanu care au câştigat un mandat de parlamentar la alegerile din 9 decembrie. Felicitările au fost făcute în plenul Consiliul Local, reunit în şedinţă. Pentru prima dată în 6 luni de zile, la şedinţa de Consiliu Local s-au reunit toţi consilierii.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a precizat prin intermediul unui comunicat de presă că respinge orice speculaţie apărută în mass media potrivit căreia pierderea mandatului său ar fi consecinţa unei negocieri între partide. Acesta a mai precizat că alături de Emil Boc „va face ceea ce trebuie” pentru locuitorii Clujului.
ARAD. Imediat după finalizarea atribuirii mandatelor de parlamentari, USL Arad a anunţat că va face contestaţie la Biroul Electoral Central, considerând că s-a făcut o greşeală, întrucât este imposibil ca un partid să primească două mandate la redistribuire.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că participarea la alegeri a candidaţilor democrat-liberali sub sigla ARD pare să fi fost "o greşeală" prin prisma rezultatelor alegerilor. Buda e de părere că era mai indicat să se fi candidat sub sigla proprie, iar rezultatele ar fi fost altele.
ARAD. Numărătoarea paralelă efectuată de PDL Arad îl dă ca sigur senator pe Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi PDL nu a reuşit să câştige niciun colegiu din prima încercare, există şanse ca doi deputaţi şi un senator din partea PDL să intre în Parlament.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
3