Un mopedist de 21 de ani şi-a pierdut viaţa în timpul efectuării unei manevre de întoarcere, pe DN 7, la intrare în Păuliş.
ARAD. Deputatul Claudia Boghicevici, coordonatorul departamentului Muncă şi Protecţie Socială în Guvernul Alternativă PDL, trage un semnal de alarmă în privinţa lipsei de viziune a Guvernului PSD în soluţionarea problemei combaterii şomajului în rândul tinerilor.
Un sofer italian, la bordul unui Fiat 500, produce subiectul unui nou video care a ajuns rapid viral pe internet.
Unii merita ceea ce li se intampla. Uneori e bine sa iti mai cobori impresiile iar astfel de incidente fac asta pentru tine.
Local
Magazinele vor fi închise duminică, 20 aprilie, iar unele dintre ele își vor relua programul luni, 21 aprilie.
UT Arad
Cu șase titluri și două Cupe ale României se laudă UTA, însă de 55 de ani nu s-a mai obținut nicio performanță.
2
Advertorial
Domeniul Regal Săvârșin devine, pentru al treilea an consecutiv, pe 26 și 27 aprilie, locul în care prinde viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși și un line up cu artiști pentru toate generațiile.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat joi că un acord privind exploatarea resurselor minerale strategice ale Ucrainei va fi semnat „joia viitoare”, relatează AFP.
1
Local
LIPOVA. Cu materiale de câteva mii de euro și cu o mână de oameni inimoși, remiza Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lipova a „îmbrăcat haine noi”.
Mapamond
Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața joi după-amiaza, când o telecabină a căzut în regiunea Napoli, în sudul Italiei, a declarat primăria locală, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat joi China că furnizează arme Rusiei și participă la producția de armament pe teritoriul rus, informează AFP.
1
ARADON Sport local
Arădencele și-au dat drumul la joc în sfertul trei și conduc cu 1-0 la general în finala mică.