La hanul „Moara cu noroc” de lângă Ineu, în 15 august, o ultimă dorinţă a Mariei Tănase va fi împlinită.
Premieră în istoria României: Regele Mihai și Regina Ana împlinesc, astăzi, 65 de ani de la căsătoria lor.
Lipova. La sfârşitul săptămânii, la Lipova, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a avut o întâlnire de lucru cu cetăţenii, cu autorităţile locale şi cu factorii de decizie de pe Valea Mureşului şi din Podgoria Aradului.
ARAD. Sâmbătă, cu începere de la ora 11,00, în sala de şedinţe a Primăriei Lipova, ministrul IMM-urilor, Maria Grapini, va prezenta celor interesaţi programele de sprijinire a IMM-urilor.
Încă un justiţiar pentru arădeni. Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad va avea încă un procuror care să desluşească iţele cazurilor ajunse aici.
Local
ARAD. Consilierii județeni au aprobat în ședința de joi, 30 ianuarie, ca vicepreședintele Sergiu Bîlcea să îl înlocuiască pe președintele Iustin Cionca, în caz de necesitate.
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
Local
Gheorghe Falcă spune că infrastructura de transport este strategică pentru conectivitate, securitate și competitivitate în Europa.
4
Mapamond
După 484 de zile de captivitate în Fâșia Gaza, ostaticii Ofer Kalderon, Yarden Bibas și Keith Siegel au fost predați sâmbătă de gruparea islamistă palestiniană Hamas reprezentanților Crucii Roșii, în Khan Yunis și în orașul Gaza, informează agențiile internaționale de presă.