O delegație de la Școala Molgaskolan din Svenljunga, la Liceul Special „Sfânta Maria” Arad.
Cenaclul „Ion Andreescu” a sărbătorit aniversarea, la sala „Clio” cu o expoziție jubiliară: „Imaginarium”.
ARAD. Evenimentele de la Teatrul de Vara Ethos continuă miercuri, 9 iulie, de la ora 20.30, cu spectacolul ”Sub zodia Mariei”. Intrarea este liberă.
CAPORAL ALEXA. În Duminica a V-a a Postului Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, copiii din Parohia Ortodoxă Caporal Alexa, Protopopiatul Arad, au desfășurat o activitate în cadrul Proiectului „Sfânta Euharistie – lumina vieții creștine”.
ARAD. Întrebată când se va decide dacă partidul Conservator va participa la alegerile europarlamentare cu liste proprii sau împreună cu PSD şi UNPR, Maria Grapini, vicepreşedinte al PC, a răspuns că, din câte ştie, decizia Consiliului naţional a fost aceea de participare cu liste proprii.
Local
INS ne arată, negru pe alb, că suntem pe la mijloc, spre partea de jos, din punct de vedere al salariilor, la nivel național.
1
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.