ARAD. 168 este locul ocupat în această săptămână de tenismenul arădean Marius Copil în ierarhia mondială.
ARAD. Fost dublu campion mondial de karate, poliţistul arădean Marius Tătar a intrat în urmă cu cinci ani între corzile ringului de box. L-a prins „microbul” şi după un loc III la Cupa României în urmă cu doi ani, zilele trecute, a izbutit să obţină performanţa carierei în sportul cu mănuşi: câştigarea medaliei de aur în finala Cupei României de la Brăila, în limitele categoriei 91 Kg.
SIBIU. Căpitanul-nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel, a anunţat oficial jucătorii care vor reprezenta România în întâlnirea cu Israel, contând pentru turul 1, Grupa I din Zona Euro/Africană, între tricolori fiind și arădeanul Marius Copil.
DUBAI. Două ore și trei minute s-a zbătut tenismenul arădean Marius Copil (locul 166 mondial) pentru un succes care l-ar fi dus pe tabloul principal al turneului ATP de la Dubai (premii 2.082.605 de dolari), însă ineficiența la capitolul break-uri a dus la un eșec: 7-6(3), 4-6, 4-6 cu britanicul J. Ward (locul 106).
MARSEILLE. Tenismenul arădean Marius Copil a fost eliminat încă din primul tur, scor 6-7(4), 6-1, 4-6 cu H. Nys (Franța), după un meci ce a durat o oră și 54 de minute în calificările de la ATP Marseille, turneu dotat cu premii în valoare de 632.840 de euro.
Local
Generalul Daniel Zmeko va participa, sâmbătă, la evenimentele organizate în memoria gen.col. Ján Ambruș, personalitate marcantă a comunității evanghelice slovace din Nădlac.
Mapamond
Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost aprobată miercuri de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, relatează agenţiile internaţionale de presă.
România
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, la Bistriţa, că formaţiunea pe care o conduce va anunţa doar în 2 decembrie care este recomandarea Uniunii pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, prioritare fiind alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Advertorial
Yoga este o practică străveche care a depășit granițele spiritualității și a devenit un pilon al sănătății moderne. Oferă o multitudine de beneficii fizice, mentale și emoționale, fapt dovedit de studiile de specialitate și de numărul mare de practicanți. Yoga a fost inițial privită ca o modalitate de a îmbunătăți flexibilitatea, însă a evoluat într-o practică holistică și acum este recunoscută pentru impactul profund asupra bunăstării generale. Cercetările contemporane evidențiază multiplele avantaje pe care le aduce, de la creșterea rezistenței fizice până la diminuarea stresului și îmbunătățirea sănătății mentale.
1
Advertorial
Tentațiile culinare se găsesc la fiecare colț de stradă, iar ritmul alert de viață uneori nu îți permite să faci cele mai bune decizii când vine vorba de ce pui în farfurie, astfel menținerea greutății optime a devenit provocare constantă. Dacă te aflii în această situație, sigur te întrebi: cum reușesc unii să-și mențină silueta, în timp ce alții se luptă mereu cu fluctuațiile de kilograme? Răspunsul nu stă în dietele drastice sau în înfometare, ci în găsirea unui echilibru pe termen lung care să ofere o greutate stabilă.
Local
Mai mult sprijin pentru familii și copii, o dezvoltare a condițiilor de trai în fiecare localitate și locuințe pentru tineri, toate fac parte din programul UDMR.