Șase bărbați din Afganistan, Pakistan, Siria și Maroc, îndepărtați din țară de polițiștii de imigrări din Arad. Cei șase migranți au fost luați în custodie publică și cazați în centrul specializat de la Arad, după ce în cazul a cinci dintre ei au fost respinse cererile de acordare a unei forme de protecție internațională, în timp ce a șasea persoană a fost depistată în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește astăzi vizita Rapidului în primul joc din tripla cu „giuleștencele”.
România
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, informează Reuters.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
1
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.