După ce s-au ales cu praful de pe tobă atât la alegerile locale, când , alături de PDL, au luptat sub stindardul MC-L, cât şi la parlamentare, defilând sub propriul steag, ecologiştii arădeni vor afla, de ziua lui Ceauşescu, încotro se vor îndrepta în perioada viitoare.
ARAD. Participant la lansarea oficială a Alianţei România Dreaptă, deputatul Lucian Riviş Tipei a declarat că aceasta, ca și concept politic, a avut un precedent politic la Arad: Mișcarea Creștin-Liberală.
Reprezentanții Mișcării Creștin-Liberale au continuat deplasările în judeţ, participând la diferite evenimente. La Zilele comunei Iratoșu au luat parte deputatul Iustin Cionca, senatorul Constantin Traian Igaș şi consilierul județean Mircea Onea, care au acordat atenţia cuvenită caravanei folclorice.
Prefectul Cosmin Pribac dă replică acuzelor venite de la reprezentanţii MCL. Pribac spune:
Reprezentantii Miscarii Crestin-Liberale ii cer prefectului Cosmin Pribac sa inceteze de urgenta cu presiunile asupra primarilor apartinand PDL. Constatam ca prefectul judetului Arad isi depaseste atributiile pe care le are.
România
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale, chiar dacă în prima și a doua zi de Paște vom produce mai multă energie electrică decât necesarul de consum.
Local
Arădeanca este unica reprezentantă a României la concursul ce va avea loc între 5 și 15 mai în Turcia.
Local
Dacă vă confruntați cu probleme de sănătate în perioada sărbătorilor pascale, puteți lua legătura cu echipele medicale din centrele de permanență.
Mapamond
O delegaţie a Parlamentului European a acuzat miercuri guvernul ungar al premierului conservator Viktor Orban că restrânge în continuare drepturile comunităţii LGBTQI+ prin interzicerea paradelor Gay Pride şi a cerut Comisiei Europene să intervină pentru ca acest lucru să nu se întâmple, relatează agenţia EFE.
2
România
La exercițiul NATO vor participa 4.000 de militari, cu 900 de mijloace tehnice, din 10 țări. Exercițiul Dacian Spring va avea loc între 5 și 23 mai.
Mapamond
Premierul slovac, Robert Fico, a confirmat marți că va merge la Moscova pe 9 mai la celebrarea Zilei Victoriei împotriva Germaniei naziste, deși șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a avertizat liderii europeni să nu ia parte la acest eveniment, avertisment descris de Fico drept lipsit de respect și o confirmare a faptului că este nevoie de o dezbatere despre starea democrației în UE, el făcând și o referire la România, relatează agențiile TASR și EFE.
4
România
O adolescentă de 16 ani a fost găsită fără viață în casa unde locuia din Timișoara, în urma unui gest extrem. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și investighează circumstanțele tragediei.
Local
Se circulă îngreunat pe Autostrada A1 Timișoara-Arad, după două accidente rutiere produse la mică distanță unul față de celălalt.