Aproximativ 1.500 de persoane au asistat, miercuri, pe stadionul "Dinamo", la meciul caritabil organizat în vederea strângerii de fonduri pentru construirea unei noi aripi a spitalului "Marie Curie" din Bucureşti şi la care au participat foste glorii ale fotbalului românesc, artişti sau medici.
UT Arad
ARAD. Fără doar și poate, FCSB atrage, pe orice stadion ar jucat, indiferent de conjunctură. UTA a pus marți în vânzare bilete la partida de duminică, iar în mai puțin de trei ore tichetele s-au epuizat.
Mapamond
Donald Trump, președintele american, a declarat marți că este posibil să impună sancțiuni Rusiei dacă Vladimir Putin refuză să negocieze încheierea războiului din Ucraina, potrivit Reuters.
România
Fostul mare handbalist Cornel Oțelea, câștigător a trei titluri mondiale cu echipa națională a României, a încetat din viață, miercuri, 22 ianuarie 2025, la vârsta de 84 de ani.
România
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România a ajuns, în noiembrie 2024, la 1.306.197, marcând o creștere de 5.900 de locuri de muncă față de luna octombrie a aceluiași an.
România
Sunt proteste la Senat, după ce Ilie Bolojan a anunțat concedieri și organizarea de concursuri pentru posturile angajaților. Președintele Senatului a fost întrerupt la conferința de presă, în care anunța noile măsuri.
4
Local
Un șofer din Arad, parcat pe strada Gheorghe Doja din Timișoara, a blocat circulația tramvaielor spre Piața Maria, marți seara.
România
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat, miercuri, că posturile Senatului vor fi reduse de la 796 la 618, iar flota de mașini a forului legislativ și a cotei de combustibil vor fi reduse cu 20%.
4
Local
La 22 de zile după noaptea dintre ani, în care un tânăr de 21 de ani a tras mai multe focuri de armă pe o stradă din municipiul Arad, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore.