Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 27-03-2025 sunt următoarele:
UT Arad
După cum bine știm cu toții, Mircea Rednic a tot spus că s-a săturat, că pleacă de la UTA, după ce o scapă de la retrogradare. Ultima dată când a fost întrebat dacă nu cumva vorbele au fost spuse la nervi, „Puriul” a declarat că nicidecum, el e hotărât să plece la finalul sezonului. Asta, în condițiile în care mai are contract până în vara anului 2026.
România
Luna va acoperi o parte din discul solar sâmbătă în emisfera nordică, în cadrul unei eclipse parțiale de Soare de aproximativ patru ore, care, deși nu va întuneca cerul, va trebui totuși să fie urmărită cu ajutorul unor dispozitive de protecție, informează AFP.
România
România nu va trimite niciun militar în Ucraina, dar țara noastră ar putea fi un hub de transport pentru forțele desemnate, în cazul unui plan de pace în țara vecină, a declarat, joi, președintele interimar Ilie Bolojan, aflat la Paris.
Mapamond
O misiune franco-britanică se va deplasa în Ucraina în următoarele zile pentru pregătiri privind formatul armatei ucrainene, precum și o posibilă desfășurare de forțe din țările aliate după un eventual acord de pace, a anunțat joi, la Paris, președintele Franței, Emmanuel Macron.
1
Local
Aici s-a ajuns după dosarul luării de mită de la permise. Prefectul Mihai Pașca spune că a găsit soluții, una dintre ele fiind aducerea de examinatori dim județul Timiș.
1
Local
Spitalul Județean Arad a câștigat încă un proiect european, de această dată fiind vizată achiziția de aparatură medicală pentru dotarea laboratorului de microbiologie.
ARADON Sport local
ARAD. Una dintre cele mai talentate jucătoare de tenis de masă din țară este Maya Madar, legitimată la CSM Arad.