Martina Sablikova a cîştigat primul titlu olimpic din carieră. Cehoaica s-a impus în proba de 3000 m, fiind cronometrată cu timpul de 4:02.53.
Germanul Felix Loch a dominat competiţia de sanie de la un capăt la celălalt, cîştigînd fiecare manşă. Timpul total a fost de 3:13.085. El a fost urmat de compatriotul David Moeller, care a avut un timp final de 3:13.764.
Schioarea Edit Miklos s-a antrenat la Super G încă de la prima oră a zilei, dovedind că este într-o formă bună. Cum profilul pârtiei de la Whistler o avantajează foarte mult, n-ar fi exclus ca schioarea de la Dinamo să reuşească un rezultat mare în Canada. Nu e cazul să ne hazardăm şi să ne gândim la o medalie.
ARAD - Ultima competiţie oficială a anului cuprinsă în calendarul FR Box, Campionatele Naţionale Universitare, a adus trei medalii preţioase pentru Arad. Indiscutabil, Daniel Holiartoc (cat. 57 Kg), sportiv cu dublă legitimare, Motorul „Silva Lazăr” - Poliţia Comunitară Arad, şi Cristofor Alexandru (cat. 81 Kg), reprezentând cel mai titrat club din Arad, B.C. UVVG, şi-au tăiat „partea leului”, prin titlurile naţionale câştigate în competiţia de la Tg. Mureş.