ARAD - Medicii de familie arădeni s-au împărţit în două tabere aproximativ egale. Ce se-ntâmplă cu pacienţii? 146 de medici de familie din judeţul Arad au semnat, până ieri, actele adiţionale la contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). E vorba de mai mult de jumătate din totalul medicilor care aveau până acum contract cu CAS (260).
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat marţi într-o conferinţă că a găsit o soluţie pentru bolnavii care nu pot beneficia de reţete şi medicamente compensate: publicarea listei medicilor de familie care au încheiat contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi implicit schimbarea medicului de familie.
ARAD - INTERVIU JA. DR. ADRIAN DĂRĂBANŢIU, PREŞEDINTE AL PATRONATULUI MEDICILOR DE FAMILIE ARAD.
ARAD - Consiliul Local Civic (CLC) a anunţat că se alătură protestelor de astăzi organizate de către Patronatul Medicilor de Familie din Arad.
ARAD - Conservatorii arădeni consideră că medicii de familie sunt şantajaţi de către Ministerul Sănătăţii, care îi ameninţă că, dacă nu vor semna noul contract-cadru, care „îi falimentează”, vor rămâne fără pacienţi, care vor fi preluaţi de către medici din alte specialităţi.