ARAD. O fetiţă care suferea de depresie a murit prin autoînfometare la spital în cursul zilei de vineri, când cântărea sub 20 de kilograme. O poveste cu final tragic pentru un suflet de copil părăsit de toţi cei care ar fi trebuit să o susţină.
ARAD. Se pregăteşte înăsprirea pedepselor pentru cei care agresează personalul medical aflat în exerciţiul funcţiunii.
ARAD. În materialul publicat de ziarul nostru joi, 25 august, doctorul Roberto Schill, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad arăta cu degetul spre medicii de familie care, în opinia dânsului, nu au pregătirea necesară în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, punând astfel în pericol viaţa pacienţilor.
ARAD. Majoritatea medicilor de familie nu au pregătirea necesară pentru acordarea primului ajutor.
ARAD. Chiar dacă nu le convine cum e finanţat şi cum funcţionează sistemul, medicilor de familie le e greu să-l părăsească.
România
Marcel Ciolacu: "Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie"
România
Peste 50 de tineri au protestat, joi seara, în centrul municipiului Târgu Mureş, împotriva extremismului şi pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti, reprezentanţi ai acestora susţinând şi că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de renumărare a voturilor li se pare o încălcare a democraţiei.
1
Ştiri sportive
Naţionala de fotbal a României va face parte din urna a doua valorică la tragerea la sorţi a grupelor preliminare din zona Europa pentru Cupa Mondială din 2026, ceremonie care va avea loc pe 13 decembrie la Zurich, potrivit FIFA.
România
Curtea Constituțională a decis renumărarea celor aproape 9,5 milioane de voturi pe care românii le-au exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminica trecută, tur care riscă acum să fie anulat și reluat, conform legii. Biroul Electoral Central a respins propunerea de filmare a procesului de renumărare și a interzis observatorilor independenți să asiste la procesul de renumărare.
2
ARADON Sport local
Vicecampioana României s-a impus cu 154-127 la general în dubla din turul doi al Cupei României, după 79-67 în jocul doi cu Rapid.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, potrivit documentelor prezentate de reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale, a informat, joi, Administraţia Prezidenţială.
4