Nagy spune că victoria UTA-ei, contra celor din Mehedinți ar putea debloca echipa, ieșindu-se și din mini-criză.
Înainte de a lua naştere, Regiunea de Vest ar putea suferi schimbări radicale. Hunedoara ar spune adio regiunii, Mehedinţiul ar veni în vest.
ARAD. Comisarul şef Romulus Opriţa, care ocupă în momentul de faţă funcţia de adjunct al şefului IPJ Mehedinţi, va fi, potrivit surselor noastre, noul şef al Inspectoratului de Poliţie Arad.
Începând cu data de 3 decembrie, la solicitarea călătorilor, se modifică traseul liniei 19. Primăria face persoanelor care deţin autoturisme să degajeze trotuarele de pe strada Mehedinţi şi să nu parcheze pe carosabil în zona staţiilor, pentru a permite oprirea autobuzului şi îmbarcarea călătorilor în condiţii de siguranţă.
Primăria municipiului Cluj-Napoca şi RATUC au anunţat că, începând cu 26 noiembrie se introduce cu caracter experimental linia de transport 19, pe traseul str.adaIzlazului – strada Câmpului – strada Mehedinţi – strada Izlazului.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1