
Un anestezist din Arizona a cumpărat măşti de pe eBay. O asistentă din Ohio a spus că ei şi colegilor ei le este interzis să poarte măşti, de teama că aceasta ar răspândi anxietatea printre pacienţi. O angajată a casei de asistenţă medicală din Arkansas, care a dezvoltat febră, a spus că nu poate fi testată, relatează CNN.
România
Patru persoane au murit, luni seara, în urma incidentului naval din zona Golfului Musura, Brațul Sulina, unde o ambarcațiune s-a răsturnat, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea.
Mapamond
SUA. Două persoane au fost ucise și cel puțin alte trei au fost rănite luni într-un atac armat produs la un cazinou din orașul Reno, în statul american Nevada, potrivit presei locale, informează Reuters.
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că acordă Rusiei un nou termen limită de 10-12 zile pentru a ajunge la un acord de încetare a focului în Ucraina, exprimându-și frustarea față de președintele rus Vladimir Putin pentru prelungirea luptelor între cele două părți, relatează Reuters și AFP.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan va susține, marți, la Palatul Victoria, o conferință de presă pe tema pensiilor speciale, transmite Biroul de presă al Executivului.
Local
Locomotiva care tractează vagoanele trenului IRN 1744 Oradea-Arad/IRN 79 Arad-București s-a defectat între stațiile Zerind și Chișineu-Criș, trenul înregistrând peste o oră întârziere.
1
Ştiri sportive
Echipa masculină de sabie a României a cucerit medaliile de bronz, luni, la Campionatele Mondiale de scrimă de la Tbilisi (Georgia), după ce a învins Japonia cu 45-41 în finala mică.
Local
150 de persoane au petrecut la evenimentul organizat de Clubul Orășnesc al Seniorior din Nădlac.
România
TIMIȘ. O dublă crimă a avut loc duminică în localitatea Cebza, județul Timiș, unde un bărbat și o femeie au fost găsiți înjunghiați în propria locuință. Fiul celor două victime a alertat autoritățile, iar poliția și procurorii au deschis o anchetă pentru omor calificat.
Local
Victima a fost transportată de urgență la spital în stare gravă, dar conștientă și cu semne vitale.