Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, şi-a exprimat duminică „profunda tristeţe" după ce în jur de 40 de migranţi au murit în naufragiul ambarcaţiunii lor lângă coasta Italiei şi a promis că va pune capăt migraţiei ilegale pe mare, pentru a preveni producerea de noi astfel de tragedii, informează Reuters.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 50 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, într-un ansamblu rutier condus de un cetățean grec. Șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.