Local
Deputatul Adrian Wiener (USR Arad) a transmis că „alegerile de ieri arată o Românie mai divizată ca niciodată. Cu o populație profund nemulțumită și în același timp polarizată. Aproape de a da în clocot”.
Local
Aradul este unul dintre cele trei județe ale țării, alături de Suceava și Constanța, în care Alianța pentru Unirea Românilor a câștigat alegerile parlamentare. 6 din cele 9 orașe au fost câștigate de AUR, tot ei fiind și cei care au obținut cele mai multe voturi în municipiul Arad. La Nădlac, voturile pentru camera deputaților au mers la slovaci.
Local
Pentru arădeni, singura schimbare care va conta cu adevărat este cea pe care trebuie să o facă PNL Arad. Ceea ce s-a întâmplat la nivel național prin venirea lui Bolojan, trebuie să se întâmple, mai devreme decât mai târziu, la nivel local. Momentul zero este imperios necesar, dacă PNL Arad va dori să mai conteze la alegerile de peste patru ani.
5
UT Arad
Antrenorul echipei arădene are încredere în elevii săi, chiar dacă joacă sub presiune, fiind pe loc de baraj.
1
Local
Voturile pentru alegerile parlamentare au fost centralizate în mare parte, AEP validând peste 99% dintre procesele verbale. În Arad au fost validate toate voturile exprimate, iar împărțirea mandatelor pentru Parlament nu va fi deloc ușoară.
5
Local
Au fost numărate toate voturile din secțiile de votare aflate în județul Arad. Câștigători, atât la Senat, cât și la Camera Deputaților, sunt cei de la Alianța pentru Unirea Românilor. AUR a mai reușit să câștige doar în Suceava și Constanța.
1
România
Un bărbat care a mers să voteze la alegerile parlamentare a murit, duminică, în faţa unei secţii de votare din judeţul Prahova.