România trece prin perioada unei nenorociri căreia greu îi găseşti un precedent. De câţi ani, ţara este invadată de lăcuste. De lăcuste portocalii, care distrug tot ce mai adună acest popor oropsit. Foamea lor este atât de mare, încât „rod” orice. Folos să fie, în cele din urmă. Adică, în bani să se transforme.
Lumea întreagă, prin minţile sale luminate, se întreabă care va fi soarta capitalismului, considerat, până de curând, cea mai bună orânduire socială, dintre cele posibile.
S-a mai petrecut o întâmplare demnă de un record. Negativ, desigur. Marţi, la Piteşti, era programat şi autorizat un miting de protest al pensionarilor. Nu erau aşteptaţi prea mulţi, doar circa 200 de oameni. Dar chiar şi aşa, organele de ordine s-au organizat ca pentru un război în toată regula, împotriva bătrânilor protestatari, în caz că aceştia vor deveni violenţi!!
Puterea actuală conduce ţara absolut discreţionar. De fapt, este impropriu să spunem că o conduce. O stăpâneşte. Traian Băsescu şi supuşii săi din PDL au reuşit să pună la punct mecanisme diabolice. Mai întâi, au mistificat rezultatul alegerilor, respectiv voinţa electoratului, racolând, prin varii mijloace, parlamentari ai PSD şi PNL.
Uniunea Social Democrată trebuie să fie pregătită pentru orice, câtă vreme Puterea îi sapă la temelie. Mai mult, USL trebuie sa vegheze la păstarea unităţii Uniunii. Nu vorbim doar de pericole potenţiale, pentru că deja am avut câteva momente în care unitatea USL părea a fi periclitată. Peste toate, a fost acel moment în care Dan Voiculescu şi Daniel Constantin au forţat, din orgoliu, mâna social-democraţilor şi a liberalilor.
UT Arad
Mircea Rednic, mesaj înainte de meciul cu Sepsi: „Ar fi cazul să câștigăm și noi acasă”.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
4
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
7
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.