Preşedintele Traian Băsescu a cerut să se cânte Imnul în şcoală şi să fie câte un drapel în fiecare clasă... Şi ne mai atrăgea atenţia că nu ne respectăm însemnele naţionale, aşa cum o fac alte state. Sigur, preşedintele are dreptate. Şi era chiar de aplaudat, dacă nu ar fi căzut repetent când Robert Turcescu l-a pus să recite prima strofă din „Deşteaptă-te române”! Nu a ştiut nici prima strofă din Imn. Nici ministru Daniel Funeriu, care îndemna Şcoala românească să înceapă cursurile cu Imnul naţional, nu ştie versurile.
Şcoala românească încearcă să schimbe macazul. Noua Lege e educaţiei, oricât de controversată şi de perfectibilă este, ţinteşte să promoveze competenţa şi calitatea, în detrimentul unei cantităţi diluate, lipsite de consistenţă.
Divide et impera. Dezbină şi stăpâneşte. O expresie atribuită lui Filip al II-lea, rege al Macedoniei, care folosea această strategie împotriva oraşelor-state greceşti, subordonându-le.
Nu e poveste, „Naţional Arena” este ca şi terminată. Vorba lui Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, mai rămâne ca iarba să iasă din stres... Stadionul e o bijuterie – s-a putut vedea miercuri, seara, când Realitatea TV a transmis în direct, de acolo, vreme de o oră. Pentru cine este acest stadion care face cinste constructorilor români? În principal, pentru echipa naţională şi, în plan secund, pentru cine mai vrea să joace acolo. Asta în ce priveşte fotbalul, pentru că, altfel, Arena va putea găzdui şi alte evenimente.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. La sfârşitul săptămânii trecute, în Capitală, a avut loc Campionatul Naţional de judo Under 18 (juniori 2). Într-o companie selectă, sportivul arădean David Mercea (dublă legitimare CS Municipal – CSŞ Gloria) a impresionat pe tatami.
Local
Noul parc comercial de retail are aproximativ 10 mii de metri pătrați și este dezvoltat de către compania poloneză Scallier.
Local
În vârstă de 90 de ani, el a primit Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni.
România
România își reafirmă angajamentul „deplin” față de libertatea, suveranitatea și independența Ucrainei, a transmis, luni, președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj la trei ani de război în această țară.
1
Mapamond
Politicianul conservator Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar al Germaniei, a pus sub semnul întrebării duminică dacă NATO va rămâne în „forma sa actuală” până în iunie, în lumina comentariilor președintelui american Donald Trump, și a subliniat că Europa trebuie să-și dezvolte rapid o capabilitate de apărare independentă, relatează Reuters.
2
Local
PECICA. În perioada 18-22 februarie 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii orașului Pecica, au desfășurat două evenimente, împreună cu partenerii instituționali Penitenciarul Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Direcția de Sănătate Publică Arad.
Mapamond
Germania se pregătește să vireze spre dreapta după ce blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată și „aripa” sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială) și-a asigurat o victorie clară în alegerile legislative de duminică, la care Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreaptă, a înregistrat la rândul său cea mai bună performanță de până acum, relatează dpa.
Local
Autoritățile reiterează faptul că segmentul lipsă de pe autostrada Nădlac-Sibiu va fi finalizat până în vara viitoare.