Informaţia a fost făcută publică de Municipalitate, aleşii locali fiind chemaţi să voteze neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea imobilului monument istoric. Indiferent de rezultatul votului, foarte probabil, clădirea va ajunge în proprietatea unei companii deţinute de statul maghiar.
ARAD. Deputatul PNL Glad Varga, vicepreşedintele Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, vine cu o veste bună pentru mediul de afaceri. Acesta anunţă că a fost alocată suma de 570 milioane de lei, pentru plata a aproximativ 3.000 de beneficiari ai Măsurii 2 Granturi capital de lucru 2.000-150.000 de euro.
Local
ADR Vest a lansat o platformă prin care orice persoană are acces la informații legate despre proiectele implementate cu fonduri europene.
Local
Un cetățean italian de 58 de ani, care avea emis pe numele său un ordin de protecție și avea montată o brățară de monitorizare electronică, a fost plasat în arest la domiciliu după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul.
Local
Copiii de la Centrul de Zi Nădlac şi tinerii voluntari ai Subfilialei de Cruce Roșie din oraş au confecţionat împreună decorațiuni care vor împodobi cortul de la târgul de Crăciun din fața primăriei.
Advertorial
Endometrioza, o afecţiune ginecologică tot mai frecvent diagnosticată la femei cu vârste între 20 şi 50 de ani, rămâne una dintre cele mai dureroase şi greu de identificat boli. Specialiştii Endo Institute Timişoara, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria atrag atenţia că întârzierea diagnosticului și tratamentului pot duce la complicaţii serioase, inclusiv infertilitate.
Local
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.