ARAD. Pierderile pe care le-au suferit producătorii români de legume din cauza E coli se ridică la circa nouă milioane de euro, a estimat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
ARAD. În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2011, exporul realizat de agenţii economici arădeni s-a ridicat la 524.597 mii euro, în timp ce importurile de mărfuri au fost de 473.693 mii euro. Drept urmare, la nivelul judeţului s-a înregistrat un excedent comercial de 50.904 mii euro.
FÂNTÂNELE. L-au prins după ce a prejudiciat bugetul de stat cu peste 3.000.000 de lei. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Fântânele, administrator şi asociat unic al unei societăţi comerciale.
Tânărul jucător al UTA-ei a ajuns sub tricolor, după ce acum un an a ratat „la mustață” convocarea.
Bărbatul de 55 de ani care a intrat în stop cardiorespirator după un accident petrecut pe DN7, la Lipova, este Gheorghe Zau, împuternicit șef al Poliției Orașului Lipova, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Un accident rutier petrecut pe Drumul Național 7, la Lipova, în fața sediului Poliției, s-a soldat cu trei victime, dintre care una a avut nevoie de manevre de resuscitare.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, inițiată de AUR, S.O.S. România și POT, va fi dezbătută și votată în plenul reunit al Parlamentului, care se va reuni vineri, de la ora 11:00. Pentru a fi adoptată, este nevoie de votul majorității parlamentarilor, și anume 232 de voturi favorabile.
1
Procurorii de la Parchetul General solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție arestarea preventivă a 18 inculpați reținuți în dosarul în care a fost pus sub acuzare și Călin Georgescu.
Trupa antrenată de Dan Stupar are un culoar favorabil pentru a termina sezonul regulat în primele 4.
Premierul britanic Keir Starmer i-a înmânat joi o scrisoare preşedintelui american Donald Trump din partea Regelui Charles al III-lea, în care este invitat oficial pentru o a doua vizită de stat fără precedent în Regatul Unit, relatează Reuters.
Președintele american Donald Trump a declarat joi că nu știe nimic despre cazul fraților Andrew și Tristan Tate și România, transmite Reuters.