Deşi judeţul nostru nu are nicio reprezentantă la turneul final al Campionatului Naţional, competiţia de la „Bendea” se anunţă una atractivă.
Punct final în Campionatul Universitar de Mini-fotbal, cu echipa Universității „Aurel Vlaicu” Arad devenind vicecampioană naţională.
ARAD. Pe Arena „Ionuţ Popa” din cartierul Subcetate continuă meciurile din cadrul Campionatului de mini-fotbal al amatorilor, întrecere a cărei câştigătoare va reprezenta Aradul la fazele superioare organizate de FRF.
Fântânele. Duminică se va tăia panglica la două terenuri sintetice noi, de dimensiuni reduse, recent amenajate pe amplasamentul vechii arene de fotbal din Fântânele. Acest eveniment va avea loc cu prilejul ediţiei a VI-a a „Cupei Prieteniei” la mini-fotbal, de la ora 9.30.
România
Imediat după închiderea oficială a urnelor, la ora 21, rezultatele exit-poll îl arătau pe Călin Georgescu, independent, pe locul trei în turul 1 al alegerilor prezidențiale, imediat după Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR).
Local
Au fost centralizate voturile arădenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale. În Arad, Călin Georgescu, candidatul independent, s-a impus cu peste 23 de procente. Pe doi a fost George Simion.
2
România
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
Local
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.
Local
Din punctul său de vedere, singura soluție este preluarea partidului de către Ilie Bolojan, singurul care ar putea reforma PNL.
8
Local
Au votat 175.468 de persoane, din care 154.495 pe liste permanente, 17.990 pe liste suplimentare și 2.983 cu urna mobilă.
Local
ARAD. Comandamentul Operaţional Judeţean Arad a transmis ultimele informaţii legate de procesul electoral desfăşurat în judeţul nostru, cu ocazia alegerilor prezidenţiale.