Dispută între puterile statului, pe tema pensiilor judecătorilor și procurorilor după ce s-a vehiculat în spațiul public că pensiile acestora ar putea deveni mai mici. Zvonul a declanșat o pensionare masivă în ultimele zile. 68 de judecători din țară au cerut să se pensioneze, pentru a apuca o pensie mare și nu una diminuată. Imediat, instanțele din întreaga țară au adoptat o hotărâre și Tribunalul Arad nu a făcut excepție. Președintele Tribunalului Arad, Flavius Bradin a explicat că în hotărâre se găsesc „suficiente argumente pentru care noi susținem că este justificată o pensie de serviciu a judecătorilor, că este justificată atâta timp cât în momentul în care am intrat în profesie a fost anunțată o anumită vârstă de pensionare, este justificat să se păstreze”. Pe (foarte) scurt, Tribunalul Arad vrea „ca orice modificare care va avea loc să nu aibă loc peste noapte, să nu aibă caracter de surpriză și să se bazeze pe un dialog între reprezentanții sistemului judiciar și clasa politică, forul legislativ”. Adică nu noaptea, ca hoții.
Local
ADR Vest a lansat o platformă prin care orice persoană are acces la informații legate despre proiectele implementate cu fonduri europene.
Local
Un cetățean italian de 58 de ani, care avea emis pe numele său un ordin de protecție și avea montată o brățară de monitorizare electronică, a fost plasat în arest la domiciliu după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul.
Local
Copiii de la Centrul de Zi Nădlac şi tinerii voluntari ai Subfilialei de Cruce Roșie din oraş au confecţionat împreună decorațiuni care vor împodobi cortul de la târgul de Crăciun din fața primăriei.
Advertorial
Endometrioza, o afecţiune ginecologică tot mai frecvent diagnosticată la femei cu vârste între 20 şi 50 de ani, rămâne una dintre cele mai dureroase şi greu de identificat boli. Specialiştii Endo Institute Timişoara, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria atrag atenţia că întârzierea diagnosticului și tratamentului pot duce la complicaţii serioase, inclusiv infertilitate.
Local
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.