Partidul Național Liberal își menține angajamentul de a sprijini profesorii. Ministrul liberal al Educației, Ligia Deca, a anunțat că personalul didactic din învățământul preuniversitar din România va avea mai multe beneficii, pe lângă majorările salariale anunțate deja, în urma semnării Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar.
O serie de incidente care nu fac deloc cinste sistemului de educație din țara noastră au avut loc, în ultimele luni, în diferite școli din România. De la batjocorirea dascălilor s-a ajuns chiar la înjunghierea unei profesoare într-o școală din Capitală. Ligia Deca, ministrul Educației, a spus, luni, la Timișoara, ce măsuri are în vedere pentru reducerea violenței în școli.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește astăzi vizita Rapidului în primul joc din tripla cu „giuleștencele”.
România
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, informează Reuters.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
1
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.