ARAD - Un minor în vârstă de 16 ani este
cercetat pentru loviri şi alte violenţe după
ce s-a luat la bătaie cu un alt băiat.
Întâmplarea s-a petrecut în trenul care
circulă pe ruta Arad-Periam.
Lipova - Un băiat de 12 ani este principalul suspect al poliţiştilor din Lipova, în cazul unui furt.
Pâncota - Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pâncota au identificat autorul unui furt de moped.
NADLAC - O persoană de sex feminin a prezentat poliţiştilor de frontieră de la Nădlac o carte de identitate, însă deosebirile de fizionomie dintre poza din act şi persoana din faţa lor i-au făcut pe oamenii legii să intensifice cercetările.
PETROŞANI. Un băiat, în vărstă de
14 ani, internat în cadrul Centrului de Primire
Minori în Regim de Urgenţă din
Petroşani, a dispărut, luni, din unitate.
Local
Doritorii se pot înscrie în perioada 25 februarie-10 martie, în limita celor 25 de locuri disponibile.
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Ei au fost prinși în flagrant în timp ce ar fi vândut 5.500 de pastile de ecstasy cu 27.500 de euro.
Mapamond
Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluție prin care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și solicită retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, exprimându-și totodată sprijinul pentru această țară și integritatea ei teritorială, dar de data aceasta cu opoziția SUA și cu mult mai puțin sprijin decât în anii precedenți, relatează EFE și AFP, citați de Agerpres.
Local
Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad vor încheia un protocol pentru modernizarea liniei de tramvai Arad-Ghioroc.
ARADON opinii
Consider, cu doza de subiectivism aferentă, că generația din care fac parte este cea mai norocoasă.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
3
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.