
După cum bine știm cu toții, Mircea Rednic a tot spus că s-a săturat, că pleacă de la UTA, după ce o scapă de la retrogradare. Ultima dată când a fost întrebat dacă nu cumva vorbele au fost spuse la nervi, „Puriul” a declarat că nicidecum, el e hotărât să plece la finalul sezonului. Asta, în condițiile în care mai are contract până în vara anului 2026.
Local
Sute de amenzi au dat polițiștii arădeni participanților la trafic, în perioada minivacanței prilejuite de sărbătorile Pascale.
Local
Probleme digestive au acuzat 47 de adulți și 30 de copii, iar 9 arădeni au ajuns la urgențe din cauza consumului excesiv de alcool.
Ştiri sportive
Campionul olimpic suedez la săritură cu prăjina, Mondo Duplantis, gimnasta americană Simone Biles și talentatul fotbalist spaniol Lamine Yamal sunt laureații Premiilor Laureus în sport, la gala desfășurată luni seara, la Madrid, transmite France Presse.
Mapamond
Armistițiul de Paști decretat de Moscova, dar care nu a dus la o încetare a ostilităților în Ucraina „a fost o operațiune de marketing pentru a evita ca președintele Trump să-și piardă răbdarea”, a declarat marți ministrul francez al afacerilor externe, informează AFP.
Local
Un bărbat de 47 de ani a fost arestat preventiv după ce, în urmă cu câteva zile, a lovit un bărbat cu briceagul în față și gât.
Local
Cele mai multe au fost intervenții ale echipajelor SMURD, însă pompierii au fost solicitați și pentru stingerea a șase incendii, cele mai multe de vegetație uscată.