O rachetă a SpaceX a fost lansată sâmbătă către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) având la bord un astronaut american şi un cosmonaut rus, celelalte două locuri rămânând libere pentru astronauţii rămaşi blocaţi pe ISS şi care nu au putut reveni pe Terra din cauza unor probleme tehnice, informează DPA.
Local
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a emis rechizitoriul în dosarul penal în care doi polițiști de la Biroul Autostrada A1 Nădlac sunt cercetați în urma unei bătăi.
Local
ARAD. La Consiliul Județean Arad pornește, joi, iluminatul festiv. De la ora 16:30, Consiliul Judeţean Arad a anunţat că va începe un spectacol de muzică tradițională arădeană de sărbători, susţinut de ansamblurile de dubași de la Săvârșin, Birchiș, Vărădia de Mureș, Bata, Vârfurile.
ARADON Sport local
ŞIMAND. Șoimii Șimand a a făcut instrucție cu „lanterna roșie” a ligii secunde la futsal și urcă până pe locul 3 în clasament.
Mapamond
Donald Trump a confirmat luni că primele sale măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor vamale la produsele care vin din China dar şi din Canada şi Mexic, decizii pe care le justifică prin crizele legate de opioide şi imigraţie, relatează marţi AFP.
ARADON Sport local
SATU MARE. Provenind dintr-o familie în care judo-ul se „serveşte pe pâine”, Matei Kunszabo este un abonat al podiumurilor de premiere.
UT Arad
PITEȘTI. În formula: Roz – Laszlo, Roman, Gligor, Bodnar, Mogoșanu, Kugler, Mihăieș, D. Ursuțiu, Răzban, Gomoi. Au mai jucat: Niculai și Nuhaiu, fetele de la UTA au cedat confruntarea cu FC Argeș, din deplasare, scor 2-3, contând pentru etapa a 8-a din Liga 2.
Local
ARAD. Lucrările la drumul Seleuș-Șicula sunt într-o fază avansată, aproape finalizate, după cum a anunțat Consiliul Județean Arad.
Ştiri sportive
Politici clare asupra genului, protejarea sportului feminin şi extinderea consultării pentru reintegrarea Rusiei la Jocurile Olimpice sunt priorităţile stabilite de Sebastian Coe, preşedintele World Athletics, şi candidat la preşedinţia Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), într-un interviu acordat AFP.