ARAD - Miss Arad se anunţă a fi senzaţia
anului, potrivit organizatorilor, anul acesta fiind pentru
prima dată când evenimentul şi-a găsit
şi fraţi: un concurs de frumuseţe din
Belgia.
Cea mai frumoasă sau cel mai frumos ? Sâmbătă a fost desemnat câştigătorul ediţie din acest an a concursului de frumuseţe pentru transexuali, desfăşurată la Pattaya, în Thailanda. VIDEO
Mara Carfagna, o fostă prezentatoare de televiziune şi ex-candidată la concursul Miss Italia în 1997, devenită ministru al Egalităţii şanselor în urmă cu aproape şase luni, va ocupa funcţia de purtător de cuvânt al guvernului italian.
Local
Un mecanic de locomotivă și un alt angajat al unui operator privat au fost trimiși în judecată la aproape patru ani distanță de la momentul în care au fost prinși furând motorină.
Local
Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024 este pe cale să demareze, arădenii putând să se înscrie în data de 8 octombrie.
Local
Oraşul nostru a fost ales pentru un proiect pilot prin care arădenii pot încerca maşinile Tesla doar cu ajutorul unei aplicaţii.
Mapamond
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată în război cu Israelul în Fâşia Gaza, a condamnat vineri raidul aerian ţintit lansat în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut şi în care a fost ucis liderul unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, apreciind că este vorba de o „escaladare brutală”, relatează AFP.
Mapamond
Armata israeliană a confirmat vineri uciderea liderului unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, într-un raid aerian ţintit efectuat mai devreme în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
Mapamond
Curtea Supremă a SUA a respins vineri restabilirea Partidului Verzilor pe buletinele de vot în statul Nevada pentru alegerile din 5 noiembrie, democraţii candidatei Kamala Harris reuşind astfel să o împiedice pe candidata respectivului partid, Jill Stein, să participe la scrutin în acest stat-cheie, transmite Reuters.
Local
Aceștia se alătură altor o mie de salvatori din unitățile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, detașați în sprijinul pompierilor gălățeni.
Mapamond
Armata israeliană a anunţat că a efectuat vineri un atac ţintit în sudul Beirutului, fără a oferi alte detalii, transmite DPA.