Ţoldan Rodica va fi judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată.
Declaraţiile judecătorului Aurel Tripa referitoare la modul în care a primit mită sunt halucinante. El susţine că juca un joc.
Judecătorul Aurel Tripa a căzut în ispită și a pus mâna pe bani pentru a cumpăra influență la Tribunal.
ARAD. Aurel Ştefan Tripa, judecătorul din Ineu prins în flagrant în timp ce primea mită 300 de euro şi două telefoane mobile, a fost arestat preventiv.
ARAD. Judecătorul Aurel Ștefan Tripa, de la Judecătoria Ineu, a fost săltat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție după ce a fost prins în flagrant în timp ce a primit mită. Magistratul a solicitat 600 de euro și două telefoane mobile pentru a interveni la colegii lui de la Tribunalul Arad.
România
Noul an vine cu zile libere în plus pentru bugetari. Românii care lucrează la stat vor începe anul cu o săptămână liberă, urmând să înceapă lucrul abia miercuri, 8 ianuarie.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 20-10-2024 sunt următoarele:
Local
Mai mulți deținuți de la Penitenciarul Arad au luat parte la o acțiune organizată la casa de copii „Casa Speranței”, din Sâmbăteni.
Mapamond
Peste un milion de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova s-au prezentat, duminică, până la ora 15:00, la alegerile prezidenţiale şi referendumul pentru modificarea Constituţiei, potrivit datelor oficiale prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Local
Scrisă de Marian Tudor, fost șef al Arestului Central, cartea vorbește despre un sistem închistat, rămas undeva în timp, dar și despre numele mari care și-au așteptat în așa numitul „Beci Domnesc, „sentința”.
România
Sute de alerte europene au fost înregistrate, de la începutul anului, la produse cosmetice vândute și în România, semnalează InfoCons. Este vorba despre diferite produse cum ar fi: șampoane, săpunuri, parfumuri și altele.